marți, 28 august 2018

Insomnie de tranzit

Cu insomnia mea eu fac pereche,
Predomină și sunt la voia ei,
Are aspecte noi deși e veche,
Și merge pe aceleași vechi idei.

Acum îmi este supraînarmată,
Nu pot deloc să mă-nțeleg cu ea,
Și cred acum că voi muri odată
Când gândul de-a dormi îl voi uita

Am un confort extrem, o libertate
De-a-mi face timp pentru orice nimic,
Deși nu știu deloc dacă se poate
Cu măsurarea lui să mă complic.

În zori, de multe ori, văd parcă iarnă,
Îngheață tot în viforele ei,
Când logica visării se răstoarnă,
Și decăderea are just temei.

Această insomnie parcă-i spadă,
Ce-mi face drum prin câmpul plin de spini
Ca, nedormind, să văd cum stau să cadă
Coroane ce au uitat de rădăcini.

Și n-am să dau această insomnie
Pe nici un fel de leac paradoxal,
Este a mea, mi se cuvine mie,
Trăind cu ea rămân mereu real.

Mi-a fost la fel cum astăzi văd că este,
Cu ea rămân cum trebuie să fiu,
Smintitul plin de minte, de poveste,
Și pedepsit mereu, de timpuriu.

luni, 27 august 2018

Egalul din biografie

Mi-e rău, îmi e totuna, îmi e bine,
E tot ce pot să dau cuiva răspuns
Când mă întreabă ce mai e cu mine,
Sau mi se spune că sunt prea ascuns.

Încrâncenat în piatra de izbândă,
Transcriu cu calm povești din viitor
Și îmi ridic privirea tremurândă,
Simțindu-mă, scriind, tot mai dator.

Mă duc spre moarte noapte după noapte,
Accidentalul nu pot să-l exclud,
Prea bine știu că vor rămâne șoapte
Ce, prin copii, mereu am să le-aud.

Îmi e ființa-ntreagă încărcată
De umbra tutelarilor strămoși
Care îi cere minții să se bată
Cu cei absurzi, cu cei libidinoși.

În mine port materia stelară
Ce-a moștenit-o, știu, și tatăl meu,
Ca prin trăire și plăceri de fiară
Acestei vieți să fiu dator și eu.

Privirile mereu, mereu, mă-ncearcă
Prin spițele ce conturează roți,
Să vadă de sunt punte, pod, sau barcă
Între ai mei strămoși și-ai mei nepoți.

Când arc de curcubeu numesc femeia,
Și-o-ncarc cu roua ritmului firesc,
Reiterez, că-n Ceruri, odiseea
S-a definit cu rost real, lumesc.

Menirea mea în felu-acesta este,
Să fiu pentru urmași, și eu, strămoș,
Blazon în viitoarea lor poveste
Sacră de-acum prin gânduri de reproș.

Crucea mi-o port, și nu mă tem că lațul
E oboseala-n care mă tot scald,
Egale-mi sunt iubirea și nesațul
De-a ține fierul înroșit sau cald.

miercuri, 22 august 2018

Arderea de noapte

Încă o noapte ard, ca o țigară,
Ce o fumez ca să mint cu ea,
Însă nu știu de-i noaptea ce-i afară
Ori ard, ca mai mereu, din noaptea mea...

Mi-a fost întreaga viață insomnie,
Spun și acum că am avut noroc
Că am putut să simt că mintea-mi, vie,
Putea, de vrea, să ardă tot în foc.

Mi-am spus că insomnia-i, poate, frica
De ce-i ce-s mulți și mult prea mult vorbesc,
Și mă întreabă cum văd eu furnica
Prin tot ce fac, ce spun și ce gândesc.

Timp să-i observ nu am, am multă treabă,
Însă cu gându-i simt la mine-n pat,
Când până și salteaua mi-o întreabă
Cum am dormit, cu cine m-am culcat.

Strâng doar din dinți, din noapte fac țigară
Și mi-o aprind voind a termina,
Cât gustu-i e sarcastic și amară,
Tot ce înseamnă neodihna mea.

Când, zi de zi, simt visul că mă cheamă
Extrapolând simțirile-mi enorm,
De proști mi-aduc aminte... și mi-e teamă
Că, adormind, n-am cum prea mult să dorm.

Dar somn îmi e, și-mi pare el răscruce,
De atât nesomn mă simt bătrân,
Insomnia-mi e ca și o cruce
Ce, ducând-o, veghetor rămân.

Nu pot dormi aici, cu-atâta pază,
Prea multe simt și noaptea-mi este zi,
Nu știu pe cine somnu-mi deranjează,
Și ce ar fi de aș putea dormi...

Stau iarăși treaz, și-n ochi am praf de zgură,
Ca orbul caut drumuri înspre cer,
Cu noaptea-n gând și o țigară-n gură
Încerc să mă accept, încerc să sper.

marți, 21 august 2018

Dublul real

Seară de seară... după carnaval
Femeia îți zâmbește din oglindă,
Parcă voind din ea să se desprindă
Într-un păgân, satanic, ritual.

E goala toată... zâmbet îngeresc...
O Evă smulsă cu o clipă-n urmă
Din lutul vieții și-aruncată-n turmă,
Ispită spre păcat perfect lumesc.

Și-i apa vie care-a tot ucis,
Când a ajuns a fi o simplă Evă...
Mixtură de pământ încins și sevă,
Ce nu mai are loc în Paradis.

Dar lasă loc la acte de curaj
În timpu-i cât apare ca sclipire,
Femeia goală, sol vestind iubire,
Sau doar orgoliosul ei miraj.

luni, 20 august 2018

Filozofii în calcul

După o lege-a lumii, clar nu știu
Să-mi definesc, prin amănunte viața,
Nici nu prea pot cumva să o descriu,
Ca să n-ajung să lupt chiar eu cu ceața.

Totuși ciudat, miraculos, altfel,
Mă-ntreb și eu, și nu îmi pot răspunde,
Cum să-mi explic că-mi sunt tot eu model
Dar taina vieții nu îmi pot pătrunde?

Simt teamă, uneori, că tot ce-am spus,
Își are adevăruri neștiute,
Și am să fiu, fără crâcniri, sedus
De visele ce-s fapte concepute.

Aș vrea să știu de sunt cumva născut
Ca laitmotiv legat de lumea veche
Și ancorat de crezul absolut
Că viața-i definită prin pereche.

De-aici pornind nu înțeleg ce-ar fi
De n-aș fi dat cuvintelor putere,
Furând speranței dreptul de-a trăi
Mai mult decât pasaje efemere.

Multiplicarea duce-n împărțiri
Ce n-au temei când dau valoare-ntreagă,
Restul fiind un cumul de-amintiri,
Iar faptele, prin el, nu se reneagă.

Realul bate clar filozofii
Când în bilanț valoarea se adună,
Negând idei de stereotipii
Ce vor tipar ideii să impună.

duminică, 19 august 2018

Fără de șanse

Dacă vei vrea să fugi, nu se mai poate,
Din tot ce-ai spus există doar acum,
Și mai există dorul tău de toate,
De primul pas și-un început de drum.

Cum tu ai spus, a nopții-mpreunare,
De după rostul zorilor de zi,
Ne va reda fireasca-nseninare
Ce mai apoi și munții-i va urni.

Ți-s adormite multe gânduri bune
Ce vieții ai uitat să le mai ai,
Și-n orizontul minei de cărbune
Idei de neputințe au prins grai.

Acum, o zi sau două, nu contează,
Intră-n normalul sensului real,
Ca să îți ai dorința clară, trează,
Mereu crescândă spre paradoxal.

Să pleci, oricât ai vrea, nu ai pe unde,
Oriunde-ar fi, spre mine vei veni,
Grăbind simțiri puternice, profunde,
Să nu te poți prea repede opri.

Așa cum știi, va fi din prima clipă
De haine și păreri să te dezbraci,
Uitând a te feri de fapte-n pripă
Iertându-mă de cumva sunt stângaci.

Și-ai să mă lași, fără a-mi cere voie,
Ideii de-a dormi să-mpotrivesc
Realul sens că, totuși, e nevoie
De-mpreunări și rodul lor lumesc.

Acum încep numărători de ore,
Și-ncep povești să-și aibă început,
Mai toate întrebările-s majore
Făcându-și drum spre a trăi-n trecut.

sâmbătă, 18 august 2018

Vânător prin vise

Sunt vânător de antice cutume,
Și singuratic călător grăbit,
Spre locul meu din margine de lume,
Acolo unde timpul m-a dosit.

Vin cu idei din orizonturi vaste
Și pentru ele sunt numit năuc,
Prin contraponderi mi se spun că-s proaste,
Ar trebui de-altceva să m-apuc.

Aud mereu un ceas în tâmpla dreaptă
Și-nvăț cum să zâmbesc nepăsător
Că-i timpul scurt și viața nu așteptă
Când mă gândesc, din când în când, să mor.

Vânând aduc în lume, dau de știre,
Că multe adevăruri s-au uitat,
Și oamenii nu fac deosebire
Între puțin murdar și prea curat.

Iar din prezentul fără de hotare,
La ceasul când și gândurile dorm,
Vânez consensul unor calendare
În care timpul vieții-mi e enorm.

Când anii mi se pun la socoteală
Mă recunosc și eu că-mbătrânesc
Dar faptele se-arată cu-ndoială,
Numărătorii, clar, se-mpotrivesc.

Și plec mereu spre porțile deschise,
Încerc să nu privesc prin alte părți,
Cu buzunarul doldora de vise
Să scriu povestea vieții-n multe cărți.